Conform traditiei, obiceiul popular, „Zarezeanul”, denumit şi „Gurban” sau „Arizan” este practicat din moşi-strămoşi, de românii şi bulgarii riverani ai malurilor Dunării. Evenimentul constituie prima ieşire la câmp a oamenilor în noul an, sărbătorind via şi vinul.
Astazi, incepand cu ora 11:00, zimnicenii s-au adunat langa zona cu vita de vie de langa dig, preotii orasului au oficiat o slujba de purificare a culturilor, iar organizatorul acestui eveniment, primarul orasului Zimnicea, Petre Parvu , a desfacut conform traditiei stica de vin ingropata in vie si a varsat din acesta peste rămurelele din care s-a tăiat, pentru a îmbuna pământul și pentru a astâmpăra setea naturii.
Ritualurile din aceasta perioada sunt făcute pentru a încuraja primavară să vină mai repede, iar traditia s-a pastrat la Zimnicea. Asa cum se facea si in trecut, femeile au împletit colaci, iar organizatorul a asezat o masa cu produse traditionale din care sa guste toti cei prezenti.
Zimnicenii nu s-au lasat nici ei mai prejos, si-au adus mititei, carnati, vin si tuica, produse care au sporit buna dispozitie, astfel cei peste 400 de zimniceni prezenti au petrecut fara sa se teama de cele aproximativ – 17 grade din termometre.