Suntem o generatie de sacrificiu?

Ma framanta in ultimul timp, printre multe altele, o intrebare : suntem o generatie de sacrificiu?

Au trecut 20 si ceva de ani de la Revolutie. De un an si jumatate suntem intr-o criza profunda si nimic bun nu se vede la orizont. Unii spun ca avem o criza « speciala » produsa de nereusitele guvernantilor. Altii spun ca avem o criza generata de criza internationala. S-ar putea ca adevarul sa fie, ca de obicei, undeva la mijloc…

Tuturor ne este din ce in  ce mai greu, salariile scad, atat la bugetari cat si la privati, oamenii sunt trimisi intr-un somaj care nu le ofera nicio raza de speranta si, care, a si scazut ca valoare materiala, preturile cresc, la alimente, la combustibili, la impozite si taxe, la utilitati, in general, la tot… Suntem o generatie de sacrificiu? Bunicii si parintii nostrii au fost. Au prins un razboi mondial, seceta, comunism, colectivizare, securitate, nopti fara curent, zile fara apa si ani fara speranta. Cu toate acestea, si nu incerc sa fac o apologie anilor de pana in 1989, in vremurile alea s-a construit ceva. Bunicii nostrii s-au sacrificat in razboi, in marea seceta si multi au pierit aparandu-si pamantul de colectivizare. Dar au pastrat Romania intreaga si au creat o noua generatie de sacrificiu, parintii nostrii. Doua generatii care au facut sosele, viaducte, tunele ce strabat muntii, hidrocentrale, un intreg sistem de irigatii, fabrici, uzine, ferme agricole si de animale.

Incet, incet, toate astea s-au distrus sau au fost distruse. De 20 de ani nu prea se mai face nimic si, din pacate, nu se mai reuseste sa se repare ceea ce era de reparat. Un drum pe soselele patriei este o aventura, putini sunt km de sosea pe care se poate circula normal, pe calea ferata trenurile merg cu viteza trenurilor din anii 30, din sistemul de irigatii au ramas doar santurile si cladirile goale ale statiilor (macar santurile pot fi folosite pe post de sant-antitanc intr-un eventual film de razboi), fabricile sunt doar schelete de beton pentru un film SF, hidrocentralele nu mai produc energie ieftina pentru populatie.

Acum totul se vinde, totul se cumpara, viata nu prea mai are nicio valoare. De ce in Romania nu s-au putut face tractoare moderne, sau autocamioane, de ce agricultura s-a intors in timp la sapa si magar, de ce otelul a fost “o gaura neagra” pana l-au luat indienii, de ce ne exploateaza austriecii pentrolul, de ce energia electrica nu mai este a noastra, de ce telefonia nationala apartine altei tari, de ce, de ce, de ce…intrebari care raman fara raspuns, sau, au atat de multe raspunsuri ca nimeni nu mai intelege nimic… am fost invatati multi ani ca totul apartine poporului. Dupa 1990 s-a vorbit in numele poporului. Incet, incet, nimic nu ne mai apartine. Incet, incet, am ajuns saracii unei Europe bogate. Suntem priviti ca niste paria si multi europeni nu ne vor in UE. E vina noastra? E vina guvernantilor? Din nou intrebari care raman fara raspuns…

Din pacate, nici ziua de maine nu ne mai apartine. Multe zile de acum inainte, multi ani si, din pacate, cateva generatii de acum inainte nu-si vor mai apartine. Totul va fi facut pentru a plati niste datorii care nu ne-au adus fericirea…

In final, revin la intrebarea de la inceput : suntem o generatie de sacrificiu ? sau o generatie sacrificata ? Iar copiii nostrii cum vor fi ? intrebari la care eu nu mi-am dat, inca, un raspuns … dumneavoastra puteti da un raspuns?

 

Redactor: Bogdan Catalin