Persoanele fără loc de muncă vor putea beneficia de programe de calificare şi recalificare, selectate în funcţie de evoluţia pieţei muncii din regiunile vizate, în cadrul proiectului „Dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă în regiunile Sud Muntenia şi Sud-Ves.
Cursurile se vor desfăşura în oraşele Râmnicu Vâlcea, Călăraşi şi Turnu Măgurele. Accesul la cursurile de calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare este gratuit datorită cofinanţării oferite de Fondul Social European.
Confederaţia „Cartel Alfa”, în calitate de solicitant, are ca parteneri centrele regionale de Formare Profesională a Adulţilor Vâlcea, Călăraşi şi Teleorman, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi SIVECO Romania, proiectul, cu o perioadă de implementare de 36 de luni şi cu o valoare totală de 13.506.130 de lei, fiind demarat la 1 iunie 2010.