Poliţiştii şi procurorii din Teleorman au reuşit destructurarea unei reţele organizate, care se ocupa de trafic de persoane, în vederea exploatării sexuale, pe raza judeţului.
În dimineaţa zilei de 1 februarie ac., poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate – Teleorman, în colaborare cu poliţişti din structura Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman, au organizat şi desfăşurat, sub coordonarea Biroului Teritorial Teleorman al D.I.I.C.O.T., o acţiune pe linia combaterii traficului de persoane, săvârşit în forma exploatării sexuale.
Au fost efectuate 6 percheziţii domiciliare, în municipiul Alexandria şi comuna Piatra, judeţul Teleorma.
Astfel au fost prinşi 6 suspecţi, membri ai unui grup organizat, ce au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman, pentru continuarea anchetei şi luarea măsurilor legale.
Din cercetări a rezultat că,membrii grupului infracţional organizat în anul 2010 şi în anul 2011 au recrutat, transportat şi găzduit mai multe minore la domiciliile din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman a trei dintre învinuiţi, cu scopul exploatării sexuale a acestora, precum şi că în aceeaşi perioadă, membrii grupului infracţional organizat au procedat la exploatarea sexuală a victimelor, obţinând sume importante de bani.
Cercetările sunt în curs şi sunt efectuate împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, suportul tehnic fiind asigurat de Serviciul Judeţean de Informaţii şi Protecţie a Informaţiilor Teleorman.