Autorităţile de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) din judeţele Teleorman şi Olt, alături de organizaţia WWF România, organizează mâine o acţiune de plantări de puieţi de plop şi salcie pe terenuri degradate din zona Islaz-Teleorman, la confluenţa Olt-Dunăre, pentru a proteja speciile de cormoran mic şi raţă roşie, anunţă Agerpres citat de EVZ.ro
WWF este şi beneficiarul coordonator al proiectului, printre ale cărui obiective se numără crearea condiţiilor favorabile de hrănire şi cuibărire pentru cele două specii de păsări, dar şi conştientizarea publicului cu privire la necesitatea reconstrucţiei ecologice în arealul zonelor naturale protejate.
Acţiunea face parte din proiectului cu finanţare europeană „Conservarea transfrontalieră a speciilor de cormoran mic şi raţă roşie în siturile cheie din România şi Bulgaria”.