Fotografie care îl reprezintă pe Grigore Sin Gheorghe – exponatul lunii august

Pentru perioada 1- 31 august 2011, Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator  un document deosebit aflat în patrimoniul instituţiei. Este vorba de o fotografie care îl reprezintă pe Grigore Sin Gheorghe ( 1799 – 1863 ) – unul din fondatorii oraşului Alexandria.

Grigore Sin Gheorghe a făcut parte din obştea micilor boieri şi negustori din Mavrodin. Fotografia îl înfăţişează în haine boiereşti ţinând în mâna stângă actul fondării oraşului Alexandria. Îmbrăcămintea este de influenţă orientală: cămaşă lungă tronconică peste care este petrecut brâul lat; şalvari largi şi comozi, care permiteau statul turceşte pe sofa, iar giubeaua lungă îmblânită. Vestimentaţia, la mare preţ în epocă, exprima diferenţierea socială. Distincţia rangului boieresc era dată de eleganţa impunătoare şi costisitoare a îmbrăcăminţii, dimensiunile şi provenienţa blănurilor şi bijuteriile purtate.

După podoaba capilară deducem faptul că Grigore Sin Gheorghe făcea parte din rândul boierilor de clasa a doua. Acestora li se permitea să poarte doar mustăţi, în schimb boierii cu ranguri în divan, numiţi divăniţi, aveau voie să poarte barbă.

Documentul fotografic, ce face obiectul exponatului lunii august, datează din prima jumătate a secolului al XIX –lea.