Numarul concediilor medicale acordate anul trecut a scazut cu 50% fata de aceeasi perioada a anului 2009, ca urmare a noului sistem de acordare a concediilor medicale introdus de Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, in 2010.
Astfel, daca in perioada 1 ianuarie – 30 decembrie 2009 au fost eliberate aproximativ 30.000 de certificate medicale, in acelasi interval al anului 2010 au fost prescrise 15.000.
„Ne asteptam ca noile reguli impuse la acordarea concediului medical si eliberarea certificatelor medicale sa produca efecte, chiar daca la inceput au fost contestate de sistem. Aceasta diminuare destul de importanta a numarului de certificate medicale ne-a confirmat faptul ca pe acest domeniu au existat unele abuzuri. De altfel, era inadmisibil ca aproximativ 6% din Fondul National Unic de Asigurari de Sanatate sa fie cheltuite pe plata concediilor medicale, multe dintre ele fara justificare, asa cum s-a intamplat in 2009. Cind am gandit noul sistem am avut in vedere stoparea abuzurilor si eliberarea documentelor exclusiv pentru cei aflati in nevoie si suferinta”, a declarat ministrul Sanatatii, CSEKE Attila.