Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase l-au identificat pe Aurel E. de 23 ani din Orbeasca, în timp ce se afla la braconaj, pe un fond de vânătoare aflat în extravilanul localităţii Lăceni, aparţinând A.V.P.S „Sitarul” Bucureşti. Împreună cu poliţiştii, la acţiune au participat şi reprezentanţii asociaţiei de vânătoare menţionate.
Suspectul a vânat ilegal – în afara perioadei admise de lege – un căprior, folosind o armă de vânătoare cal. 12, cu cartuş cu proiectil unic tip Breneker, pe care o deţinea legal.
Animalul vânat a fost predat DSVSA Teleorman, iar arma a fost ridicată de poliţişti în vederea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Pe lângă pedeapsa stabilită de lege, respectiv închisoarea între 3 şi 7 ani, în cazul în care va fi găsit vinovat suspectul poate fi obligat şi la plata despăgubirilor materiale pentru prejudiciul creat – 5.000 euro.