Cine este Ioan Niculae…?

Puţină lume ştie cu ce se ocupa înainte de 1990 Ioan Niculae (56 de ani), celebrul magnat din Zimnicea.

Pe când avea 24 de ani, omul de afaceri a fost racolat de poliţia secretă a regimului comunist, în judeţul Teleorman. „Am lucrat pentru Securitate până în 1980, după care am plecat în comerţ exterior”, a recunoscut ulterior Niculae. Revoluţia l-a prins în cadrul Întreprinderii de Comerţ Exterior „Chimica”, unde activa ca referent de specialitate. La începutul anilor ‘90 a înfiinţat, alături de un partener turc, compania InterAction, al cărei obiect de activitate era comerţul cu produse chimice.

Deoarece firma a fost scutită de impozite, Niculae a reinvestit capitalul în cumpărarea de îngrăşăminte chimice de la combinate. În 1994 a înfiinţat InterAgro, avându-i în calitate de co-acţionari pe părinţii săi, respectiv o femeie din Anglia, pentru a fi scutit în continuare de plata impozitelor. În prezent, grupul InterAgro controlează combinatele Amonil Slobozia, Nitramonia Făgărăş, Viromet Victoria, Sofert Amurco Bacău, Azochim Săvineşti şi Donawchem Turnu Măgurele. În 1997, Niculae a cumpărat 51% din acţiunile Rafinăriei Astra Română Ploieşti, pentru 16 milioane de dolari, ocazie cu care a început să investească şi în fotbal, la echipa cu acelaşi nume.

Un an mai târziu, Inter­Agro intra în acţionariatul Asirom, participând la majorarea capitalului social cu 21 de milioane de dolari. În 2007, în momentul în care Niculae s-a retras din acţionariatul societăţii de asigurări, a primit 86 de milioane de dolari, bani pe care i-a investit în combinatele sale chimice.

Al doilea agricultor

Din ianuarie 2010, InterAgro a intrat pe piaţă cu noul său produs, bioetanolul, după o investiţie de peste 100 de milioane de dolari pentru deschiderea primei rafinării de bioetanol din sud-estul Europei, în Zimnicea. Niculae a cultivat anul trecut, prin InterAgro, o suprafaţă de 49.000 de hectare, fiind al doilea mare agricultor din Romania, după Culiţă Tărâţă, care a cultivat circa 66.000 de hectare.

Un alt domeniu care colorează paleta investiţiilor lui Niculae este turismul. În prezent, deţine două hoteluri în Zimnicea şi Venus şi intenţionează să mai construiască unul în Azuga, până la finele lui 2011. În plan fotbalistic, Niculae este considerat un patron destul de detaşat de fotbal, dar în acelaşi timp un tip influenţabil. E de notorietate şi apropierea sa de Clubul Dinamo, fiind văzut des la oficiala din „Ştefan cel Mare”. De altfel, mâna sa dreaptă este Petre Buduru, fost preşedinte al „câinilor”.

Sursa: Adevarul.ro

Continuarea articolului in Adevarul.ro