Pe data de 15 noiembrie, in noul sediu al Clubului Copiilor Zimnicea a avut loc Cercul pedagogic al profesorilor din Palat si Cluburile Copiilor din jud. Teleorman, cu o numeroasa participare din randul profesorilor dar si copiilor care frecventeaza cercurile de la Clubul Zimnicea. Au participat profesori de la Palatul Copiilor Alexandria precum si de la Clubul Copiilor Turcu Magurele si Clubul Copiilor Rosiori de Vede.
Activitatea a debutat cu un cuvant de bun venit in orasul Zimnicea adresat tuturor participantilor de catre d-nul primar Petre Parvu, ocazie cu care a prezentat o scurta informare despre scolile orasului, realizarile dar si problemele care apar precum si dorinta de a sprijini si ajuta la orice activitate care implica copiii orasului precum si toate activitatile din sistemul de educatie.
A urmat apoi cuvantul d-nei Mirela Ignat, presedintele Comitetului de parinti de la Clubul Copiilor Zimnicea, prezentand faptul ca numerosi parinti sunt mereu aproape de cadrele didactice din Club, sprijinindu-i in toate initiativele, obtinand sponsorizari pentru diverse materiale si mijloace didactice necesare bunei desfasurari a activitatilor.
Tema cercului pedagogic a fost una foarte generoasa si anume EDUCATIE INTERDISCIPLINARA.
Activitatea a fost structurata pe 4 sectiuni diferite care s-au vrut un exemplu de buna practica si de utilizare de metode si mijloace moderne in domeniul educatiei nonformale.
Prima activitate a fost sustinuta de d-na. prof. Camelia Turcan, cu tema
HAI SA INVATAM, HAI SA NE JUCAM ! – Activitate didactica educativa interdisciplinara, interactiva, formativa, non-formala de educatie civica si antreprenoriala avand ca scop: Echilibrarea competiţiei şi cooperării prin activitati dinamice pentru team building ( formarea spiritului de echipa ) educatie civica si antreprenoriala.
Fiecare facem parte dintr-un grup, dar nu toţi aparţinem unei echipe!
Pentru ca o adunatura de indivizi disparati, care poate nici nu se cunosc intre ei, sa devina coechipieri si sa participe eficient la o activitate colectiva cu un scop comun, ori pentru ca într-o comunitate sa apara coeziunea sociala si atitudinea civica responsabila, e necesara spargerea barierelor psihologice si a inhibitiilor naturale care despart oamenii. Pentru aceasta e nevoie de un nou fel de educatie, caci cea obisnuita acuma (in scoala, in familie) e individualista. Azi tinerii invata sa fie egoisti, ca „fiecare pentru el” iar ceilalti sunt concurenti ori dusmani – nu oportunitati sau avantaje potentiale. Mai tarziu ei devin adulti care nu se pricep sa comunice unii cu altii, sa stabileasca relatii interpersonale constructive si eficiente, ajungand la izolare si alienare.
Din punctul de vedere profesional, un roman este de cele mai multe ori mai bun decat un strain; insa doi straini sunt totdeauna mai buni decat doi romani! Unde se evapora mare parte din calitătile individuale ale romanilor cand sunt pusi sa lucreze intr-un grup – fie el mic, mare, in societati sau guverne, la scoala sau la un chef? O explicatie ar fi neincrederea în alti oameni. Un roman se asteapta (chiar fara sa constientizeze) că celalalt are ceva de ascuns, ca va incerca sa-l minta, sa se poarte urat, sa-l insulte, sa profite de el, sau sa-l înşele într-un fel sau altul. Asta atrage o reacţie instinctivă de apărare şi până la urmă de răzbunare. C-i de facut? Cum ar putea fi evitate astfel de comportari la cei înca „neinfectati”? Purtarea lor si a altora ca ei poate fi schimbată cu o educatie distractiva, necompetitionala, cooperanta si toleranta. In felul acesta adultii intoleranti pot deveni mai prietenosi si intelegatori, tinerii vor fi atrasi de miscare si de posibilitatea unor fapte „eroice”, mentalitatile se vor schimba si societatea in ansamblu va profita. Cheia unui viitor mai bun al tuturora, este (re)educarea tuturora. Dar nu cu o scolarizare obisnuita, plicticoasa, teoretica, sedentarista, rupta de realitate, ci o educatie practica, prin jocuri educative formative si de cooperare!
Motivarea actuala a scolarilor cu note si cu premiile de la sfarsitul anului, in care scopul este depasirea colegilor, implica si rateurile educative. Insa adeseori tocmai repetentii ajung mai tarziu bogatasi, politicieni etc., adica ei nu erau prosti, ci doar victimele unui sistem pedagogic gresit care nu-i valorizeaza ci din contra ii marginalizeaza.
Din cauza efectului sinergic (conform caruia suma e mai mare decat rezulta din simpla adunare a patilor), munca si societatea bazată pe coeziune, pe solidaritate si lucrul in echipa, sunt mult mai performante decat cele bazată pe individualism si competitie.
A doua activitate a fost sustinuta de d-nul Albu Gheorghe si a avut ca tema constientizarea elevilor asupra pericolelor din timpul unei catastrofe naturale, activitate in care s-au utilizat metode pedagogice moderne ca simularea si jocul de rol. S-a observat comportamentul elevilor, relationarea indivizilor in cadrul grupului de tip eterogen, simuland o situatie posibil reala din timpul unui cutremur.
A urmat apoi prezentarea proiectului scolar multilateral COMENIUS 2010-2012 “LET’S PLAY AND TALK” parteneri :Franta, Spania, Bulgaria, Turcia, Irlanda, Romania, prezentare facuta de catre d-nul prof. Cozaru Alexandru si un grup de elevi participanti directi la activitatile proiectului.
Evolutia societatii si a noilor tehnologii tind sa creeze o forma de izolare pentru copiii nostri, o intoarcere spre ei insisi si care poate duce uneori pana la de-socializare. Aceste tendinte se observa ca se intampla la nivelul intregii Europe, lucru care devine ingrijorator pentru parinti si profesori si am cazut de acord ca jocurile in orice mod de prezentare ( jocuri traditionale, jocuri pentru curte, jocuri de grup….) par a fi un excelent raspuns la aceasta problema. Prin intermediul acestui proiect dorim sa ajutam copiii sa puna deoparte lumea virtuala si sa redescopere jocurile traditionale ale propriei tari cat si sa poata cunoaste si alte tipuri de jocuri din tarile partenere. Schimbul de jocuri traditionale va fi o oportunitate pentru copii sa comunice si sa redescopere bucuria de a se juca in grup; gasirea locului intr-un grup prin joc, creeaza legaturi si permite fiecaruia sa se integreze mai bine in acesta si mai tarziu in societate. Crearea unui joc comun, cu idei si propuneri de la fiecare partener, va fi unul din rezultatele finale ale proiectului. Folosind aceasta abordare speram sa promovam socializarea si comunicarea, precum si o mai usoara integrare in societate si Uniunea Europeana. Vrem de asemenea sa cream punti intre diferitii partnere Europeni, sa dam un sens practicii si experientei pedagogice cat si activitatii scolare.
Activitatea Cercului pedagogic a fost incheiata de catre d-na prof. Mariana Buican cu prezentarea cursului de formare “Dezvoltarea abilitatilor de viata” curs la care au participat cadre didactice interesate sa dezvolte la elevi abilitati de viata folosind metode interactive cu abordare transdisciplinara si cross-curriculara.
Prof. CAMELIA TURCAN