Casei Judetene de Pensii Teleorman i-au fost repartizate pentru începutul acestui an 1174 bilete de tratament împărțite în 19 serii. Primii beneficiari au plecat la începutul acestei săptămâni în stațiuni precum Buziasi, Covasna, Olănești sau Pucioasă, durata sejurului fiind de 16 zile.
În afara acestor locuri repartizate prin cele 13 sucursale ale societăţii de tratament balnear şi recuperare mai pot fi puse la dispoziţia beneficiarilor şi alte locuri la tratament, numărul acestora fiind stabilit după ce se încheie contractele cu alţi operatori economici care pot oferi asemenea servicii, în afara unităţilor de tratament din proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice .
Pot beneficia de tratament balnear, în condiţiile legii, persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii; beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear.
Posibilii beneficiari care doresc informaţii suplimentare cu privire la datele la care încep seriile pot accesa pagina de web a Casei Judeţene de Pensii Teleorman www.pensiiteleorman.ro – secţiunea Bilete de tratament.