În noaptea de 29/30 noiembrie, la ora 24:30, agenţii de poliţie din comuna Trivalea Moşteni, aflaţi în serviciul de patrulare pe raza localităţii, au încercat să oprească pentru control un autoturism ce se deplasa pe DJ 504 în direcţia Piteşti – Alexandria, însă conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar şi a continuat deplasarea mărind viteza.
Poliţiştii au urmărit autoturismul, pe drumul asfaltat şi apoi pe câmp, unde trei persoane au abandonat masina şi au încercat să scape profitând de întuneric. Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, unul din agenţi efectuând un foc de avertisment în plan vertical. S-a reuşit prinderea a doi dintre fugari, D. Vasile de 21 ani din com. Ogrezeni, jud. Giurgiu şi P. Sorin de 22 ani din com. Orbeasca, jud. Teleorman. Ulterior a fost identificat şi cel de-al treilea suspect, R. Dragoş de 21 ani din com. Orbeasca.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că autoturismul cu care se deplasau cei trei tineri fusese sustras în aceeaşi seară, ora 21:30, din mun. Bucureşti.
Autoturismul şi suspecţii au fost predaţi unei echipe de poliţişti a D.G.P.M. Bucureşti, pentru continuarea cercetărilor.