Miercuri, 09 noiembrie a.c., la Colegiul Național „Anastasescu” din municipiul Roșiorii de Vede s-a desfășurat un amplu exercițiu cu forțe în teren, ce a avut ca temă modul de acţiune al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,A. D. Ghica” Teleorman în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în gestionarea şi managementul situaţiilor de urgenţă de la nivel judeţean, în condiţiile producerii unui atac terorist.
Forțele participante au avut de rezolvat trei situații specifice inedite, identificarea unui colet suspect plasat în apropierea intrării, un incendiu care se propaga cu repeziciune pe orizontală, manifestându-se vio lent, cu degajări mari de fum si gaze toxice datorate materialelor combustibile depozitate la faţa locului şi tirajului format si un accident de circulaţie, în care au fost implicate două autoturisme care nu respectau regulile de interdicţie în zona afectată.
La aceasta activitate au participat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Alexandru Dimitrie Ghica” al judeţului Teleorman, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al mun. Roşiorii de Vede, Inspectoratul Județean de Poliţie, Secţia Judeţene de Informaţii, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Oficiul de Transmisiuni Speciale, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman, Filiala de Cruce Roşie Teleorman, cât și echipele specializate ale Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu și ale Agenţiei pentru Protecţia Mediului
Participantii au reușit în mod operativ rezolvarea situațiilor specifice create, acest lucru fiind apreciat și la finalul exercițiului de către șefii structurilor implicate.
Lizeta Oprea
Radio Z – Zimnicea