Un bărbat din Teleorman a renunţat la postul de funcţionar public pentru a se ocupa intens de afacerea familiei, murăturile. Acesta vinde de doi ani specialităţile şi pe internet şi îi merge extrem de bine. Câteva sute de borcane cu murături asortate au ajuns în ultimele două luni în Italia.
„De doi ani, am mutat afacerea şi pe internet şi am început să mă ocup serios şi de exporturi în Europa. Gogonelele, pepenaşii, morcovii sau pepenii sunt crescuţi de mine sau procuraţi numai de la ţărani pe care îi cunosc foarte bine şi care nu folosesc îngrăşăminte la creştere. Apoi, nu pun nici un pic de conservant, doar apă şi sare, în proporţii pe care le păstrez secrete” a povestit Puiu Badea pentru Adevărul.