Trei persoane au rămas blocate într-un autoturism Dacia Logan, ieri, 05 august a.c., la ora 9.55, pe Drumul European E70, în apropierea localităţii Nanov, ca urmare a unui accident rutier. Pentru eliberarea acestora s-a solicitat intervenţia pompierilor militari din cadrul Detaşamentului Alexandria. Maria L., de 60 de ani, Ioana C., de 57 de ani şi Dumitra D., de 78 de ani au fost scoase de către membrii echipajului de descarcerare în cel mai scurt timp. Persoanele eliberate dintre tablele contorsionate au fost preluate de către membrii Serviciului de ambulanţă în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu au fost scoase şi bornele de la acumulatorul auto.
Sursa: I.S.U. Teleorman